vineri, 18 aprilie 2014

Bună dimineața, primăvară! (versuri)

Bună dimineața, primăvară!
(versuri)


Chiar în dimineața zilei de 1 martie 2014, m-am trezit, am pornit calculatorul și am început să scriu simțind că trebuie să aștern aceste câteva gânduri care mi se învârteau prin creier.
Cine știe, poate se vor și adeveri prin toamnă! 
Am evitat să postez versurile chiar în prima zi de primăvară fiindcă a fost foarte urât afară și m-am gândit să aștept o vreme mai frumoasă dar când aceasta a venit am avut altă treabă.
Ca să fiu sigur, că mai prind ceva din primăvară și nu vine vara peste mine, le scriu mai jos.

Bună dimineața, primăvară

Bună dimineața, primăvară,
Te-am așteptat de astă-iarnă,
De când împingeam nămeți
Tot sperând să te arăți.
Să-ți văd colțurile de iarbă,
Buburuze pe flori, salbă,
Și o barză, pe ceru-nalt,
Cu-n cuib înfipt în asfalt.
Cu pisici ce stau pe crăci,
Cu căței ce latră, căci,
A-nceput lumea să umble,
Cămara ca să și-o umple.
Te-am așteptat cu nerăbdare,
Să văd mieluți, ieduți ce zburdă-n zare
Cu flori și soare ce dogoare.
Primăvară, suflet bun,
Mi-a fost dor de-al tău parfum
De râsete de copii,
Și de părinți grijulii.
Mi-a fost dor, și am oftat,
De români cu gând curat,
Care-n lume au plecat,
S-au dus pentru-a aduna,
Până va veni toamna,
Tot ce cere nevoia
Pentru a-și salva țara.
Mi-a fost dor de cei „nebuni”
Ce aleargă peste culmi,
Ce-s înjurați, batjocoriți,
De proști, de nenorociți,
Că arată tuturor
Distrugerea din țara lor.
Iar când toamna va veni,
Cu toții ne vom uni,
Cei de-aici, cu cei de-afară,
Și vom lupta pentru țară.
Pentru o țară curată,
Cum nu a fost niciodată.
Pentru un picior de plai,
Pentru o gură de rai.
Pentru România noastră,
Ce n-a fost nicicând a voastră(1)!
Pentru România lor,
Țara copiilor,
Pentru un pământ curat,
Pentru codru verde, nalt.
Pentru azi și pentru mâine,
Pentru apă, pentru pâine.
Lupta-vom și pentru ieri,
Pentru morți, pentru luceferi,
Ce ne-au trimis peste timp
Soare și aur, în gând,
Pentru-a nu pieri nicicând.
Primăvară, mult iubită,
Să știi că ești binevenită!
 „1” a voastră - membrii sistemului mafiot politic.

Sărbători fericite, dragi români!

Sărbători fericite, dragi români!

M-am tot întrebat cum vor fi aceste sărbători pascale pentru mine și am ajuns la următoarea concluzie pe care o împărtășesc cu oricine vrea să o afle:
- voi fi la fel ca și până acum, conștient de ceea ce se întâmplă și, cel mai important, NU VOI UITA NIMIC!

Așadar, cu ocazia sărbătorilor pascale ortodoxe, împărtășesc cu voi una dintre cele mai vii și mai puternice amintiri care țin de lupta împotriva sistemului corupt.
Acest moment mi-a și adus alături un prieten deosebit: Daniel Culcer.
Acest OM reprezintă, pentru mine, reprezintă unul dintre cele mai puternice și mai importante gânduri care îmi vor trece prin minte când voi fi alături de familia mea și vom sta la masă de Paște.

Daniel, îți doresc multă sănătate, pace și Sărbători fericite, atât ție, prieten drag, cât și tuturor românilor onești care s-au implicat și se implică în continuare pentru România și pentru noi, pentru toți!

Sănătate, fericire și pace!
OMENIA salvează ROMÂNIA!

joi, 10 aprilie 2014

Dacă iubești o floare, nu o culege.


Dacă iubești o floare, nu o culege!
(Oare și cu femeile trebuie procedat la fel?)




Ia să-i aud acum pe cei care au pufnit în râs când am zis că eu nu mai culeg flori pentru a le pune în vază de foarte mulți ani.
Nici nu mai dăruiesc flori, la buchet, cu ocazia zilelor „magice”, cum ar fi de 8 martie, de exemplu.

Dacă iubești și apreciezi natura, îți cumperi un aparat de fotografiat, și în semn de apreciere pentru minunăția ce ți se desfășoară în fața ochilor, faci câteva poze.
Astfel, vei putea privi frumusețea acelei flori ori de câte ori simți nevoia. În plus, această fericire o poți împărtăși oricui. Chiar și peste ani!

Nu-i așa că e minunat?

Acești polițiști ar trebui să facă închisoare!

Acești polițiști ar trebui să facă închisoare!


Un tanar de culoare care isi plimba rottweilerul intr-un spatiu public a scos telefonul pentru a filma 5 masini ale politie din SUA prezente, cel mai probabil, la o descindere. Ulterior, vazut de politisti, barbatul a fost incatusat, dar nu inainte de a-si urca cainele pe bancheta din spate a masinii personale.Crezand ca stapanul sau este in pericol, cainele a reusit sa iasa pe geamul lasat intredeschis, repezindu-se la politisti. Intre timp, si-a facut aparitia un al treilea om al legii, care a scos pistolul din dotare si a tras mai multe focuri asupra cainelui. Indurerat stapanul isi intoarce privirea, neputand sa priveasca cum cainele sau se zbate intre viata si moarte.

Am pus videoclipul la final pentru că este șocant. Dacă sunteți mai sensibili sau dacă sunt copii în preajmă este indicat să nu îl vizionați.

Cât de greu este să gândești, să simți?

Acești polițiști ar trebui să facă închisoare, iar cel care a împușcat câinele merită închisoare pe viață.
De ce spun asta?
Fiindcă ne îndreptăm spre o „societate” care se îndepărtează tot mai mult de ceea ce înseamnă a fi OM, de natură, de natural și de FIRESC.
Această societate se îndreaptă, și ne trage pe toți, spre superficialitate, punându-și și consolidându-și bazele pe oameni denaturați, care nu mai văd nimic în fața ochilor în afară de a pune, cât mai repede, „mâna pe... iluzii”, pe forme. Oameni care combat efectele fără a fi măcar în stare să observe fondul-cauza.

Cât de greu a fost, fiind atâția oameni la un loc, să își dea seama că stăpânul câinelui era singurul în măsură să-l liniștească și să-l bage înapoi în mașină?
Cât de greu ar fi fost să îi deschidă cătușele și să-l lase să-și bage câinele în mașină și să ridice geamurile?
Cât de greu ar fi fost să-l lase, pe om, să-și ducă acasă câinele, și după aceea să trebuiască să se prezinte la secție? Sau să-l însoțească!
A fost mai simplu și mai COMOD să provoace câinele pentru ca apoi să îl ciuruiască. COMODITATEA asta ne va distruge într-o bună zi.

În caz că nu ați observat, omul respectiv a fost mai civilizat și mai pașnic decât toți acei polițiști la un loc:
- și-a băgat câinele în mașină;
- și-a pus, SINGUR, mâinile la spate pentru a fi încătușat.
A fost mai OM decât toți la un loc!
Acel polițist nu a împușcat un câine, ci un OM, iar colegii lui sunt COMPLICI la CRIMĂ.




Tot ce este natural, este schilodit sistematic; toate lucrurile făcute cu suflet sunt împroșcate cu noroi, batjocorite, desființate.
Aceasta este lumea în care vrem să trăim?
Crezi că vei fi mulțumit stând și permițând lucrurilor să curgă în direcția aceasta?
Te simți mulțumit?
Poți face mult mai mult bine decât crezi! Ridică privirea din pământ!

marți, 8 aprilie 2014

O vreau pe fata asta! În Parlament!

O vreau pe fata asta! În Parlament!


O vreau pe fata asta!
Ghici unde?
În Parlament!

O vreau la guvernarea țării!
Neapărat are nevoie de un mandat!

Dacă există șanse, să ajungă acolo, mă angajez să donez o parte din salariu pentru ea, să îi fac campanie, să lipesc afișe și să împart fluturași pentru candidatura și pentru notorietatea ei! Deși că notorietate văd că are suficientă.

Văd că oamenii nu se înghesuie să îi susțină pe românii cinstiți să acceadă într-o funcție de unde ar avea putere de de decizie, iar astfel ne-ar ajuta pe toți. Și nu se înghesuie fie din cauză că nu îi cunosc pe candidați,  fie că nu sunt convinși că se mai poate schimba ceva după atâtea dezamăgiri.
Dar acum, cred că este o șansă reală, iar fata asta chiar promite mult. În plus, are și potențial.
Repet, dacă există vreo șansă ca ea să ajungă în Parlament, promit, în mod public, că mă implic voluntar să o ajut să ajungă acolo unde avem, cu toții, nevoie de ea! Cu siguranță nu ne va dezamăgi și ne va ajuta.
Sunt sigur că ar face într-un mandat cât nu ar reuși un partid nou în patru mandate!

Este singura șansă de a reduce numărul de parlamentari așa cum își dorește tot poporul român!

Mai mulți politicieni au luat SIDA de la o prostituată de lux, în vârstă de 27 de ani, din Brăila.

miercuri, 2 aprilie 2014

Există viață după Mall?

Există viață după Mall?


Sursa foto
Molarilor*, pregătiți-vă pentru zilele acestea, căci ele vor veni!
Și vreau să vă văd atunci (și vă voi vedea, eu și cu mulți alții care acum strigăm la urechile voastre surde) cum veți cerși solidaritate și compasiune de la cei care acum sunt bătuți, de unii jandarmi somnambuli, pentru că își apără pământul, apa, viața și familia de otrava ce e pe cale să li se pună sub „pernă” și în ghiozdanele copiilor.






Sursa foto
Hainele voastre de firmă, făcute în China, gadget-urile pink și shiny, gențile șmechere și mașinile second, pentru care nu veți mai avea benzină și motorină, nu vă vor mai ajuta să trăiți în iluzia bunăstării și a unei vieți „perfecte” care este roz la nesfârșit.

Vă veți trezi, goi (din toate punctele de vedere), în fața naturii pe care ați batjocorit-o, ați scuipat-o, ați otrăvit-o și ați distrus-o sistematic prin ignoranța voastră.





Sursa foto



   Când bula de săpun vi se va sparge direct în față, veți da cu capul, în plin, de REALITATEA pe care o ignorați acum!
   Din nefericire, sunteți TOTAL nepregătiți pentru ceea ce vă așteaptă.







Articolul care prezintă aceste minunate fotografii poate fi accesat aici.
Este interesant de citit fiindcă prezintă, succint, în două-trei fraze, ceea ce a dus la falimentul mall-urilor respective dar și destinația locațiilor după falimentul propriu-zis.
Și, nu! Nu le-au făcut mall-uri din nou! Le-au demolat!
Deci, nu sunt vești bune pentru molari*! Din contră! Aș putea spune că sunt chiar foarte proaste pentru că după faliment s-au orientat către parcuri industriale, unde nu te plimbi cu ochii beliți pe pereți, ci muncești, pentru un STĂPÂN, de îți sar capacele.

*Molari(lor) = Este un cuvânt al cărui sens l-am gândit altfel pentru a se potrivi în contextul articolului de față. Nu are legătură cu dantura, ci a rezultat în urma unui joc de cuvinte vrând să mă refer la cei care nu concept viața fără MALL. De la cei care se plimbă prin mall. Mall - mall-uri.

marți, 1 aprilie 2014

Ce glumă bună cu fermele și cu supermarketurile!

Ce glumă bună cu fermele și cu supermarketurile!


Tocmai am citit un articol în care scria așa:
„Fermele de familie ar putea salva agricultura, dacă ar avea loc în supermarketuri.”


Dacă ar avea loc în supermarketuri?
Ce glumă bună! Ce iluzie!
Nu vor avea niciodată loc acolo!

Pentru a salva ceva cu adevărat trebuie să ne mișcăm fundurile și să facem un pas către cei care își fac gospodării, ferme, la țară. Către cei care au conștientizat pericolul de mai mult timp și au luat atitudine, făcând ceva în acest sens. Fiindcă nu s-au îndreptat către sat din cauză că sunt nebuni, ci pentru că s-au trezit. La țară nu stai pe net toată ziua, ci trebuie „să trăiești în REALITATE”!

Dacă nu facem pasul către acești oameni, nu salvăm NIMIC!
Ei trebuie să-și vadă de munca lor și nu au timp să umble și să cânte în strună celor care încă dorm sau celor care au pretenții că sunt „mari domni”. Pentru simplul motiv că trebuie să fie prezenți tot timpul lângă culturile lor, lângă animalele lor, lângă albinele lor.

Când ai o gospodărie nu îi dai SAVE sau SAVE AS și continui munca atunci când ai tu timp!
Nu este o iluzie!
Este viață reală în care TREBUIE să fii acolo!
A apărut o eroare în acest obiect gadget