joi, 25 iunie 2015

Oare câți "primari de Codlea" are România?

Detalii aici:
http://ziarulunirea.ro/un-primar-mic-vs-un-taran-urban-mare-erwin-albu-ofera-o-noua-lectie-despre-curaj-si-cum-sa-iti-aperi-drepturile-331824/

Oare câți „Primari de Codlea” are România?


De la bun început vreau să precizez că „Primar de Codlea” tocmai a devenit o categorie politică, o însușire și o stare de spirit pe care aleșii locali o au sau o dobândesc pe parcursul mandatului și nicidecum nu se referă la persoana actualului primar al municipiului Codlea, din județul Brașov, despre care vreau să cred că este un bun cetățean și un familist convins. Ba mai mult, un creștin exemplu în urbea ale cărei hățuri le mânuiește cu atâta dexteritate.


Dacă acum e clar pentru toată lumea voi continua.



Partea I, II și III :)
Scurtă descriere - calități și defecte. Moralitate și caracter. Prezent și viitor.

Așadar „Primarul de Codlea” este un specimen, o vietate ar spune unii însă eu nu sunt sigur că așa și este, care își duce existența, izolat, atât în interiorul lanțului carpatic cât și în afara lui, în imediata apropiere. În lanțul trofic este atât de alunecos încât nu se poate spune cu exactitate unde se situează.

S-a înmulțit excesiv în România, la adăpostul democrației (demos + kratos = puterea poporului), abuzând de caracterul reprezentativ al acesteia și arogându-și, prin tot felul de tertipuri, dreptul de a reprezenta niște oameni care își văd de viețile lor încercând să parcurgă așa cum pot etapele pe scara evoluției umane.
În realitate „Primarul de Codlea” se reprezintă pe el și interesele de grup care nu au nici cea mai mică legătură cu sistemul reprezentativ sau cu democrația.

De regulă, „Primarul de Codlea”, se izolează în instituțiile publice, în locurile întunecoase, ferit de lumina zilei, la adăpostul pânzelor de păianjen. Îi plac foarte mult primăriile pentru că acolo a găsit mediu propice, umed, călduț și potrivit de răcoros. Așa cum îi place lui. Dar mai și avansează în posturi cheie cu și mai multă umbră, umezeală și căldură, însă cu mult mai puțină liniște, iar asta nu prea-i place.

Când este nevoit să își părăsească temporar cuibul se strecoară prin locurile umbroase până când ajunge la umbra scenei sau sub vreo umbrelă în mijlocul adunărilor populare pentru a face act de prezență. Nicidecum din simpatie sau din interes sincer față de cei de pe spatele cărora își completează osânza atât de necesară depășirii anotimpurilor mai reci.
Niciodată nu dă bani de la el, ci de la ceilalți și întotdeauna strâmbă din nas dacă destinația fondurilor este una benefică pentru comunitate. Mai degrabă își face statuie decât să lase o portiță de dezvoltare durabilă pentru oamenii simpli.
Atunci când este nevoit să o facă și chiar nu are încotro direcționează banii către petreceri de mahala, cu mult fum de mici și băutură. Ideea principală este să țină comunitatea într-un stadiu primitiv de gândire și de dezvoltare, să-i răpească orice portiță către aceasta, iar comunitatea să nu ajungă în niciun caz să aibă încredere în ideile și în forțele proprii.

În relația cu oamenii pe care, chipurile, îi reprezintă, adoptă un rânjet permanent, are mâinile umede, ochii sticloși și privirea alunecoasă, iar poziția spatelui, ușor aplecată spre înainte, pentru a părea cât mai umil și mai la locul lui.
Se îmbrățișează cu toată lumea, salută pe toată lumea, dă mâna lui firavă și nemuncită pentru a fi strânsă și pipăită de toată lumea. Ba mai mult, în momentele acestea reușește și să-și plece puțin capul și privirea în raport cu oamenii de rând, dându-le binețe sau șoptindu-le diverse glumițe răsuflate și laude.
Adoptă un ton cald, total nespecific lui, cu o voce blândă ce are note liniare. Nimic nu iese din context, fiind totul calculat și controlat.
Însă, pentru acest sacrificiu, se desfată regește din tot ceea ce produce mai bun urbea pe care o jumulește nu mai puțin de... patru ani. Zilnic.

Întâmpină mari probleme când trebuie să iasă la aer curat, la soare din cauză că are repulsie la verdele creat de natură însă este foarte interesat de cel tipărit de om.

Fiind alergic la tot ce este natural este lesne de înțeles faptul că face tot ce îi stă în putere pentru a-i alunga pe cei cu dragoste de natură, cu poftă de viață și cu zâmbetul pe buze. Dacă se poate ca aceștia să plece în altă țară, pe perioadă nedetermintată, este perfect.
Îi vrea cât mai departe de el, de locurile și de afacerile pe care le-a acaparat prin viclenii și șmenuri.
De cei rămași în urbe se ocupă personal cu ajutorul celorlalte specimene cu care a populat subtil primăria și care sunt după chipul și asemănarea lui. Cine a fost diferit ori a fost dat afară, ori a demisionat, ori încă se chinuie din răsputeri să reziste.

Primarul de Codlea” nu are rude și nici prieteni, ci doar parteneri și cunoscuți cu care face învârteli și matrapazlâcuri.
Însuși termenul MUNCĂ îl oripilează, îl indispune și îi strică ziua de-a dreptul. Dacă se insistă pe această direcție ajunge să aibă mari probleme de sănătate fizică și psihică, internat prin spitale, de regulă în străinătate, și rămâne cu sechele.
Familia și-o ține la distanță de orice presupune omenie, modestie, onestitate sau empatie asigurându-i o viață îmbelșugată și tremurând de frică, ca nu cumva să se contamineze de la ceilalți care sunt buni și dau dovadă de caracter.
În căminul respectivului parazit al societății mirosul de mucegai moral este omniprezent, umezeala vicleniei se prelinge prin orice colț al casei în timp ce pânzele hoției stăpânesc toate ungherele casei.
Din păcate pentru el și din fericire pentru noi, copiii specimenelor de genul acesta vor avea șansa, și vor și profita de ea, de a duce o viață cinstită în vreme ce „Primarii de Codlea” vor tremura de spaimă că odraslele lor îi vor urî. Nu! Nu o vor face dar îi vor privi pentru totdeauna cu milă și uneori cu scârbă pentru toate mizeriile pe care aceștia le-au făcut unor oameni nevinovați care și-au văzut de viețile lor.

Ce iubește cel mai mult specia aceasta invadatoare numită „Primarul de Codlea”?
Cel mai mult iubește cuvântul AFACERE.
Adică A(=fără)+FACERE=SĂ FACI BANI FĂRĂ MUNCĂ.
Când vine vorba despre acest aspect se simte ca peștele în apă. Orice presupune câștig fără muncă fizică și efort intelectual i se potrivește perfect ca o mănușă.

Desfășurând asemenea acte parazitare, că activități nu pot fi numite, „Primarul de Codlea” obține bani, produse și avantaje materiale în general fără a fi nevoit să iasă din încăperea transformată în grotă umbroasă, confortabilă și umed-călduță a Primăriei.

Pentru a-și asigura statutul și în vederea menținerii privilegiilor, el și cei asemeni lui, au intoxicat societatea românească, cu termenul de „băieți deștepți”.
Mulți inocenți, atât din societatea civilă cât și din mass-media, s-au grăbit să răspândească această etichetă fără a-și da seama că de fapt nu fac altceva decât să intoxice un popor întreg catalogând o entitate parazitară ca fiind una de succes și un model demn de urmat.
În realitate, băieții deștepți, majoritatea, au fost izgoniți din țară de către „Primarul de Codlea”. Unii, care au mai rămas, se chinuie din răsputeri să supraviețuiască sperând că se mai trezesc și ceilalți, iar la un moment dat vor reveni cei izgoniți și își vor lua înapoi ceea ce le aparține de fapt și de drept. România.

Care este cea mai mare problemă?
Cea mai mare problemă nu o reprezintă faptul că acest parazit ce își face veacul în primăriile noastre și pe banii noștri se înfruptă cu rodul muncii poporului român. Și nici faptul că pe mulți i-a izgonit din propria lor țară. Fiindcă românii adevărați sunt inventivi, onești, cu dragoste față de natură, muncitori și inteligenți. Deci se descurcă până la urmă și supraviețuiesc până când paraziții se vor decima între ei și vor ajunge să fie suficient de puțini încât să fie puși în corzi.

Problema cea mai mare este că oamenii încă nu-și dau seama că „Primarul de Codlea” nu doar trăiește bine de pe spatele lor, ci îi urăște de-a dreptul și este în stare să facă orice pentru a-i șterge de pe fața pământului.
Ura este problema. Că altfel, paraziții, ar putea fi duși în spate dacă și-ar vedea doar de traiul bun. Parazitul nu se mai mulțumește că doar trăiește, ci trebuie să urască. Cu cât ura sa este mai mare, cu atât sâcâie gazda mai tare până la exterminare.

Consecințele se văd și se vor vedea în continuare și contrar așteptărilor paraziților ele constau în faptul că oamenii încep să se descurce pe cont propriu, să muncească și să gândească împreună cu ceilalți care au aceleași preocupări și probleme ca și ei.
Ia naștere unirea în cuget și-n simțiri între oameni din toate colțurile țării și chiar de peste hotare. Oamenii aceștia formează în jurul lor comunitățile reale ce vor fi pregătite pentru greul care de abia acum urmează și care are la bază o planetă întreagă exploatată cu lăcomie într-un mod demn de spitalele cu veselie.

În România, încet-încet firele pânzei de păianjen, care au încorsetat comunitățile, sunt desfăcute sau rupte (după caz) bucată cu bucată, geamurile vor fi deschise larg pentru aerisire, iar măturile acompaniate de susurul vorbelor oamenilor de bine vor curăța tot molozul adunat în zeci de ani de către „Primarul de Codlea”.

Pereții vor fi curățați de mucegai, ferestrele vopsite și spălate, în locul umezelii râncede își vor face apariția miresme de mușcate în ghiveci și de alte flori ce vor zâmbi pe la ferestre.
Domeniul public din fața caselor oamenilor va avea parfumul căpșunilor copți și adieri de cinste și de omenie, iar apa va fi curată, potabilă și disponibilă pentru o comunitate întreagă ce o va ști folosi cu responsabilitate.

Oamenii se vor ajuta între ei și vor transforma întreaga Românie într-o grădină a fericirii.

Ceilalți care sunt atașați de betonul fierbinte al orașelor vor face tot posibilul pentru a-i ajuta pe primii, cei de la sate și din orașele mai mici, care au acces la un petec de pământ din care se va însănătoși tot poporul, iar țara va prospera.

Adevărata prosperitate o vom trăi cu toții în momentul în care forma de organizare a țării va fi una complet nouă și adaptată la timpurile pe care le trăim. O formă de organizare ce va avea tot ce a fost mai bun din toate celelalte pe care le-am cunoscut până acum. Fără a ne mai cantona de culoarea pielii, regiunea din care provenim și preferințele religioase sau sportive.
Cu reguli simple, clare, morale pe care să le poată înțelege și respecta oricine.

În România se va vorbi limba bunului simț, al respectului față de semeni, muncă și natură, iar specia aceasta, „Primarul de Codlea”, sau ce o fi ea va fi una pe cale de dispariție.

Așa să ne ajute Dumnezeu, Natura, Străbunii sau oricine doriți dumneavoastră numai să ne apucăm de treabă și să o facem!

România suntem fiecare dintre noi! Hai România, oriunde te-ai afla!


Știți care sunt diferențele și asemănările dintre politicieni?


Un jeg rămâne un jeg!


Un jeg rămâne un jeg! 


Nici apa nu-l spală, ci doar îl împrăștie în particule mai mici până în momentul în care acesta se va coagula din nou și va ajunge să conducă o... țară!

M-am săturat de țara lor, de Republica Jegoasă România!
Vreau România oamenilor onești, respectuoși, cu inițiativă, cu dragoste pentru natură!
Vreau ca România să fie a tuturor românilor care muncesc cinstit, a românilor din țară dar și a celor alungați peste hotare care nu au mai putut îndura duhoarea jegului care a devenit omniprezent pe aceste meleaguri.

În România legile au ajuns să fie strâmbe, au ajuns să fie făcute de către infractori, iar ATÂTA TIMP CÂT INFFRACTORII FAC LEGEA ORICE OM CINSTIT TRĂIEȘTE ÎN AFARA EI.


Vă doriți, domnilor guvernanți, o țară de golani și de curve. Ați lucrat zeci de ani pentru asta, însă NU VREM ȘI NU SUNTEM AȘA!


Vedeți experimentul din Codlea, Brașov, al lui Erwin Albu! Aceia sunt românii pe care vă chinuiți să îi stârpiți de atâta amar de vreme, în timp ce golanii și curvele s-au aciuat prin primării, prin instituții și așteaptă pensiile după o viață jegoasă în care singurul lucru pe care l-au produs și l-au pompat în societate a fost JEGUL.
Să vă fie rușine!


Detalii despre experiment aici: http://erwinalbu.blogspot.ro/2015/06/sa-transformam-muscatele-in-biciclete.html