duminică, 29 martie 2015

Probleme de coteț


Luptăm cu sistemul, luptăm să-l schimbăm dar ce naiba e de fapt... sistemul?

Sistemul este de fapt cotețul care ne protejează de vulpi, lupi, geruri, inundații şi cutremure. Pentru că noi, cu mâinile goale şi în fundul gol am muri în scurt timp.



Problema noastră majoră nu este cu sistemul, ci cu mişcoii care s-au adăpostit cu noi în coteț şi care ne sug sângele.

Dar haideți să vedem unde ajungem!

Se pare că gazda nu mai este interesată de ceea ce se întâmplă în coteț şi i se rupe dacă acesta este în condiții bune sau nu. I se rupe dacă găinile sunt în siguranță sau dacă vulpea poate oricând intra peste ele să le facă felul, dacă plouă, ninge ori bate vântul în coteț.
Şi, la fel de bine, i se rupe dacă acestea sunt terminate de mişcoi, iar într-o zi le va găsi sau doar va auzi că au dat ortul popii.

Din moment ce ne-am lămurit că pe gazdă o cam doare la bască de găini, acestea se zbat să dărâme... sistemul.
Cam greşit, nu?

Vreme nasoală, prădători cu duiumul dar cotețul încă rezistă chiar dacă găinile mai pier călcându-se în picioare în loc să observe ce anume leprovoacă această stare şi anume mişcoii.

În realitate mişcoii sunt în delir. Festin după festin, non-stop.

Ce e de făcut cu nenorociții ăştia de mişcoi?
Hmm! Cam nasol!

O variantă ar fi ca mişcoii să devină vegetarieni. Greu spre imposibil fiindcă ar dispărea rapid din peisaj. Deci pică!

Să le salveze gazda aplicând un insecticid puternic. Dar, cum ziceam, de gazdă nu mai ştie nimeni. S-a dus sau doar asistă la spectacol. Ori din cruzime, ori din cauză cā s-a săturat să-şi rupă spatele cu munca. Sau poate a ajuns la concluzia că nu e sănătos să dea cu insecticid fiindcă mişcoii dezvoltă rezistență şi se adaptează devenind nişte bestii greu de suportat. Pesemne a ales calea naturală: cea mai înzestrată găină va supraviețui.

Ce ar putea sau ce ar trebui să facă găinile?

Aici e greu pentru că găinile au o problemă cu proporțiile.
Dacă le priveşti din depărtare vezi un muşuroi de pene şi cam atât. Abia după ce te apropii considerabil începe să li se zărească şi capetele. Mici.

În primul rând, dacă privim la modul ideal, ar trebui să facă un salt evolutiv şi să se transforme în OAMENI.
Asta ar fi calea scurtă, spre succes rapid şi garantat. Dar... asemenea salturi se întâmplă sau au şanse mari să se întâmple în urma ciupercuțelor atomice ori a unor mari accidente... naturale. Catastrofe.

Dacă e să o luăm pas cu pas, raportat la situația reală, am putea schița câte va etape:
- să vadă adevărata problemă: mişcoii şi nu cotețul;
- să cârpească sistemul dacă încă nu le duce capul să facă unul nou, bazat pe situația actuală;
- să petreacă din ce în ce mai mult timp în afara confortului din coteț. Astfel mai pierd, pe drum, din mişcoi, iar cei rămaşi în coteț mor de foame. Natural, fără insecticid.
- să nu se mai ciugulească până la moarte, una pe alta, atunci când observă o problemă.
- să facă o gălăgie de nedescris când apare vulpea sau alt prădător natural şi să scape cât mai multe.
- să stea laolaltă în fața vitregiilor naturii.
Şi ar mai fi etape dar nu am timp fiindcă, aşa păcătos cum sunt, mai lucrez şi duminica. Asta e! Dacă în cursul săptămânii sunt în concediu (prietenii "mă ştie" de ce zic asta).

Concluzia finalą ar fi că pe parcursul acestor etape găinile ar rezolva problema proporțiilor despre care aminteam mai sus, iar în final ar deveni tot... OAMENI.

Eu am scris despre problemele găinilor. Despre ale oamenilor v-aş ruga să scrieți voi.
La ei chiar nu mă pricep deloc! Iar la găini... în egală măsura ca şi la oameni.

Vă doresc o duminică plăcută şi o săptămână cât mai... cum v-o doriți!

PS - dacă nu ştiți ce este acela mişcoi recomand dex.
PS - dacă textul de mai sus deranjează sau e de neînțeles recomand a fi luat în glumă. Oricum e haz de necaz, deci TIPIC! :)
Ultimul PS - ştiu că am vorbit despre găini, iar în poză sunt NUMAI cocoşi.

miercuri, 11 martie 2015

Infractorii sunt premiați!

Infractorii sunt premiați! 


În România s-a ajuns în punctul în care un infractor este dus la pensiune după ce distruge viețile mai multor oameni. Fiindcă nu poți spune că acolo unde ți se asigură masă și casă, plus condiții decente (vezi căminele studențești pentru comparație sau spitalele, școlile și grădinițele) este sistem de detenție și că are vreo legătură cu penitenciarul.

Cu cât suferă mai mulți din cauza ta și mai tare, cu atât ai condiții mai bune la închisoare. E ca un fel de premiu.
Dacă mai ocupi și o funcție politică și din această poziție distrugi viețile a sute, mii sau milioane de oameni, cu atât mai bine! Ești și mai respectat!

Nu cred că mai este cazul să ne întrebăm de ce sunt furați, tâlhăriți și uciși oameni, la liber, în țara asta.

Ce este de făcut?
În primul rând tăcerea te face complice și ești părtaș la răul care se întâmplă, deci ia atitudine și spune tare și răspicat ce nu este în ordine.
Apoi fă demersurile legale pas cu pas. Ierarhic.

S-a tăcut și s-a înghițit prea mult în țara asta astfel încât infractorii au ajuns să trăiască în rai chiar aici, pe pământ, iar demnitatea demnitarului se măsoară în ilegalități și nu în lucruri demne, bune.

Jos cu toți!

Mai jos aveți un exemplu de cum trebuie să ne comportăm pentru ca măcar generațiile viitoare să trăiască în România. Acum doar se supraviețuiește. Și nu oricum, ci de pe o zi pe alta.

Accesează link-ul: http://public-attitude.ro/#sfaturi

Într-adevăr infractorii sunt premiați dar cel mai mare și mai important premiu pentru ei este TĂCEREA NOASTRĂ!

România suntem fiecare dintre noi! Hai România, oriunde te-ai afla!