vineri, 30 mai 2014

O.M. (versuri)

O.M.
(versuri)




Cu fruntea sus și ochii-n zare
Mergi, când repede, când agale.

În ochi, ai cer albastru și senin
Pe buze, trandafiri cu gust de vin,
Iar în piept un verde crud
Cum sunt frunzele de dud.

Mângâind chipu-ți frumos și blând,
Cosițele-ți freamătă-n adieri de vânt.

Gândul tău despică cerul
Și mai zburdă hoinărind
Separă soarele și gerul
Și se așează pe pământ.

În sufletul tău îmbăiat
Cu gând bun și flori de mac
Există răni ce încă tac.

Eu vreau să crezi în visul tău
Căci, îți promit, se va-mplini,
Vei trece peste tot ce-i rău
Cu cine la fel va iubi...


miercuri, 28 mai 2014

Pentru ce ați făcut copii?

Pentru ce ați făcut copii?


Vreau să vă întreb ceva. Pe toți cei care citiți această postare.
Puteți răspunde aici sau puteți să vă răspundeți, fiecare, în sinea voastră.

Pentru ce ați făcut copii sau de ce aveți de gând să faceți? Pentru ce credeți că v-au făcut părinții voștri? Pentru a înghiți căcatul ăsta?


Îmi cer scuze dar mă întreb CUM și CÂT mai suportăm cu TOȚII?
Până unde suntem dispuși să mergem? Cât de inconștienți sau de fricoși putem fi?
Cât ne vom mai minți singuri că nu avem ce face? Cât vom continua să le spunem celorlalți:
„Asta e! Tot vom muri odată și-o dată deci fiecare trebuie să moară de ceva!”

Da, așa este! Și eu voi muri de ceva! Iar acel ceva va fi nepăsarea și durerea ta în cot!
Semnale peste semnale, nereguli peste nereguli, iar noi băgăm capul tot mai tare în nisip.

Mă gândesc că aș face bani frumoși dacă aș începe să fac un curs la nivel național în care să vă învăț copiii cum să bage capul în nisip când se confruntă cu vreo problemă.
Dar dacă mă gândesc și mai bine s-ar putea să nu știu cum să predau asta fiindcă nu am făcut-o niciodată.
Întotdeauna mi-am dat demisia când nu am mai putut lupta singur și întotdeauna voi face la fel când voi simți că rahatul mă copleșește și nimeni nu mă ajută să îl spăl, să îl curăț.

Nu mai trăiți în genunchi, oameni buni! Îndreptați-vă umerii și ridicați-vă în picioare!

Vă amintiți? Fiecare trebuie să moară din ceva! Măcar nu muriți cu gurile pline și înecați în rahat! Nu vă lăsați copiii să moară astfel! Nu pentru asta i-ați făcut! Nu pentru asta ați fost făcuți nici voi și fiecare dintre noi.

Nu vă mai fie frică! Nu rămânem aici! Cerul ne așteaptă pe toți! Vă garantez asta!

Lăcustele rod. De ce fac asta? Fiindcă doar atâta știu!
Întrebarea este: când le oprim? Așteptăm până când vor ajunge la mine, la tine, la fiecare dintre noi?

Dispare linia ferată!
Citiți și... judecați singuri! Unora, capul, încă vă aparține!

Articolul din Capital.ro:
ȘOCANT: DISPARE APROAPE JUMĂTATE DIN CALEA FERATĂ - VEZI documentul care s-a discutat azi în GUVERN

Nota scrisă de RAW (o pagină de informare de pe Facebook):
„Deci guvernul are bani pentru biserica, pentru jandarmii de la Pungesti, are bani electorali, ajutor pentru Albania, sterge datoriile de milioane a sute de firme, dar nu are bani pentru intretinerea caii ferate? Pe de lata parte, Geoana tocmai a zis azi ca tara este un Eldorado pentru exploatarea resurselor energetice (nu conteaza daca suntem ori nu suntem de acord) dar nimeni nu vorbeste despre cum va fi transportata productia asta nemaipomenita. Pe de alta parte, Sova aspus, tot azi, ca a fost impresionat de autostrazile si caile feroviare din China. Nimeni nu lucreaza cu nimeni in acest guvern. Fiecare e pe felia lui si schimba legislatia, fac proiecte pentru bucatica lui. E ca si cum fiecare ar lucra pentru tara lui nu pentru una singura, Romania. Noi doar observam si aratam cu degetul greselile si anomaliile, dar in ultima vreme aceste neghiobii ating gradul imbecilitatii perfecte si trebuie sa spunem clar ca autorii lor nu reprezinta romanii.”

Omenia salvează România!

duminică, 25 mai 2014

Băsescu scuipat, Ponta huiduit și înjurat. Dar unde-i Antonescu? Doarme?

Băsescu scuipat, Ponta huiduit și înjurat. 
Dar unde-i Antonescu? Doarme?


traian băsescu a fost decorat, de un tânăr generos, pentru merite deosebite. Cu un scuipat!
Sursa foto.
Mi-a plăcut ce frumos a mers, șeful statului, cu scuipatul pe față.
Băiatul care l-a umplut de respectul cuvenit a adunat ceva „material” ca să fie sigur că-l nimerește așa cum merită, iar „hăhăitul mahalagiu” a mers cu scuipatul pe față până aproape de mașină. Probabil, în semn de respect pentru poporul român!

Roșia Montană Gold Corporation sunteți hoți, complici sau doar proști?

Roșia Montană Gold Corporation sunteți hoți, complici sau doar proști?


Ministrul Niță afirmă că Roșia Montană Gold Corporation are tot dreptul să câștige un eventual proces cu statul român.

Sursa foto: realitatea.net

Cine este statul român când se pune problema de plată, de despăgubiri? Noi suntem!
Dar când este vorba de jaf, de exploatare și de căpătuială spuneți-mi cine este statul român? Păi în niciun caz nu noi, ci ei!

Așadar, haideți să vedem cum gândesc și cum acționează mafioții!
Dau tun după tun, trădează interesul național și poporul român, vând resursele punându-le pe tavă acestor „firme/companii”.
Aceste „firme/companii” bagă bani în buzunarele fără fund ale acestor indivizi care alcătuiesc mafia statală și care au grave probleme psihice.

vineri, 23 mai 2014

Ce faci patroane?

Ce faci patroane?


Trăiești bine, patroane? Nu duci lipsă de nimic, așa-i?

Dacă vrei o mașină, mergi și ți-o cumperi. Un telefon șmecher este un fleac. Îți permiți zece pe săptămână dacă ai chef. Curve găsești la tot pasul că doar ai bani și ți se rupe.
Sursa foto: vrn.ro

Dar ce vei face când îți va fi sete sau când vei vrea să-ți speli hoitul pe care acum îl ții îmbibat de parfum mai ceva ca faraonii îmbălsămați din piramide, iar peste vreo câțiva anișori toți banii, toate mașinile tale bengoase, telefoanele șmechere și toate curvele cu care rânjești acum la mall nu vor face cât zece litri de apă bună de băut?

Ce vei face atunci? Vei plânge? Îți vei strânge copiii în brațe, cu lacrimi în ochi, promițându-le, printre sughițuri, că va fi bine?
Vei vrea să îi mobilizezi pe cei din jur pentru a rezolva problema?

Tu, infectule, nu ești în stare să iei atitudine ACUM împotriva unei mizerii de companii care îți otrăvește și îți omoară semenii. Companie care te asasinează, în liniște, pe tine și pe toată familia ta.
Atunci cum îți imaginezi că vei reuși să repari o întreagă... PLANETĂ?

Aruncă o privire aici și vezi cum îți fură ăștia apa, iar ce nu reușesc să fure, pur și simplu, otrăvesc:


luni, 19 mai 2014

Mai bine mort decât indiferent!


Mai bine mort decât indiferent!


Române, din 1989, noi votăm și în locul tău!
În concluzie, mai bine mort, decât indiferent!
„Să plagiați bine!” Că de trăit...



P.S. „Vei vota și tu când vei ajunge ca noi!”


duminică, 11 mai 2014

Tu ești ultimul pion pe tabla de șah a României!


Tu ești ultimul pion pe tabla de șah a României!



Notă: fiind la plimbare de pozat nocturn, prin București, am găsit material la care nu m-aș fi așteptat. Vedeți mai jos despre ce este vorba.




Nu avem rege și regină, nu avem ofițeri, nu avem turnuri. După tine, haos!
Când, de fapt, avem de toate în România, și în realitate nimic nu ar trebui schimbat în afară de mentalitate.



miercuri, 7 mai 2014

Nu politicienii infractori m-au ucis, mamă, ci voi, ai mei de-acasă!

Nu politicienii infractori m-au ucis, mamă, 
ci voi, ai mei de-acasă!


Menționez că doar parțial am trăit ceea ce am scris în rândurile de mai jos. Restul este empatie, logică și experiențele celorlalți.



Da, mamă! Acesta este adevărul!

„A vota sau a ignora, aceleași gunoaie, timp de zeci de ani, este ca și cum i-ai face mâncare, i-ai spăla hainele și te-ai culca în pat, noapte de noapte, cu același om care ți-a distrus tinerețea, te-a bătut de fiecare dată când venea băut acasă! Și nu numai atunci! El a început să te bată și când era treaz. A început să ne bată și pe noi, iar tu ziceai să tăcem!”

Fiindcă tu taci, mamă! Fiindcă tu zici, lasă că va trece și asta! Lasă că va fi ea cumva! Fiindcă tu ne înveți să răbdăm, iar când se întâmplă ceva rău ne spui să întoarcem capul în altă parte și să ne facem că nu vedem! Că trece de la sine! Sau, să alegem răul cel mai mic!
Dacă ne-am fi uitat în altă parte, când voiam să trecem strada, făcându-ne că nu vedem mașina care vine spre noi, cu viteză, ce am fi făcut? Ai fi fost în doliu, fiindcă „așa a vrut Dumnezeu”, mamă!

În loc să te desparți de nemernic, tu continui să-l slugărești, iar când noi, copiii tăi, ne revoltăm, fiindcă nu mai suportăm să te vedem bătută, umilită, înșelată și murind, în fiecare zi, puțin câte puțin, tu ne spui să stăm liniștiți, să ne vedem de treabă, că „nu se face primăvară cu o floare”!
Așa ți-au spus și ai tăi ție! Să rabzi! Iar tu, fiind cuminte și ascultătoare, ai răbdat!
Astfel, din ghiocei și din brândușe, ne-ați transformat, mamă, în scaieți care se agață de niște părinți alcoolici, viciați. De o familie distrusă, atât pe interior cât și pe dinafară.

Ne-ai învățat să ne cerem scuze chiar și atunci când nu greșim și când avem dreptate. Iar noi, simțind fiorul fricii momentelor când tata își scotea cureaua din pantaloni și ne bătea pe toți, ne cerem scuze, mamă, plecăm capul.
Ai spus să fim modești și să ținem deoparte ceea ce facem bine. Că nu e frumos să spunem asta fiindcă ne lăudăm! Dacă omitem adevărul, nu înseamnă că mințim? Că diminuăm roadele muncii noastre și valoarea ei? Nu înseamnă că vor rămâne în picioare și vor fi spuse cu voce tare doar acele fapte pe care nu le-am făcut tocmai bine? Iar binele, adevărul, frumosul, unde rămân mamă? Cine le mai spune cu voce tare dacă noi nu trebuie să le spunem nici măcar cu jumătate de gură? Nici măcar în șoaptă, mamă!
Cui am ajuns să plecăm capul?

Am crescut și ne-ați spus să plecăm de acasă fiindcă nu ai ce face cu pământul, mamă! Că grădina nu valorează nimic, iar pârâul din fața casei nu îți dă de mâncare. Că pădurea îți ține de cald doar iarna și atât.
Spuneai că cerul nu te ajută, când ai probleme, dar cu toate că mergeai la biserică. Noi nu am mai mers, mamă. Am intrat, din când în când, în biserici și admiram desenele de pe pereți și arhitectura.
Am privit cerul, de atâtea ori, mamă! L-am privit, de câte ori aveam ocazia,  prin sticla groasă a geamului de la birou, dimineața și seara când eram în drum spre serviciu, când aveam pauză de țigară în fabrică sau în momentele când ne lăsa străinul să ne îndreptăm spatele după o anumită cantitate culeasă de căpșuni sau de sparanghel scos și încărcat în remorca tractorului care oricum mergea mai repede decât ar fi fost normal.

Iar el, cerul, chiar te ajută, mamă! Te ajută să nu uiți că ceea ce se întâmplă este doar temporar dar că poate deveni veșnic pentru tine dacă nu îți rezolvi problemele. Dacă crezi în continuare că se vor rezolva de la sine, că vor trece sau că îți vor rezolva alții problemele.
Fiindcă alții nu îți vor rezolva problemele tale, ci și le vor rezolva pe ale lor.

Uită-te la pădurea satului, mamă! Ne-au asfaltat drumul, nu pentru a nu mai merge noi prin șanțuri și noroaie, ci pentru a o putea căra, ei, mai repede. Pentru a o putea vinde și a scoate de sute și mii de ori prețul asfaltului pus de mântuială. Asfalt care va ține tot atâta cât vor fi și copacii în picioare.
Ne vor rezolva alții problemele! Alții care au venit să facă lumină cu moștenirile bisericii din sat. Biserică de care ar fi aparținut, pe vremuri, dispensarul, iar ei ne-au luat școala din sat, mamă. Școala construită, cu carul tras de boi și cu mâinile goale, de bătrânii voștri și ai noștri. Și și-au dat-o lor! Iar asta s-a întâmplat după ce școala era deja renovată, mamă, iar în sat încă erau bătrâni care știau.
Vor rezolva alții! Alții care au mai venit să ne rezolve problemele, oferindu-ne de mâncare și ne-au luat pământurile din câmp. Au intrat și în locurile pentru care nu aveau acte sau măcar o înțelegere cu urmașii celor cărora terenul le aparținea. Iar voi, toți, ați tăcut, mamă! Ați întors capul! Ați coborât privirea!
Făcătorii de bine au venit să scoată aurul, din muntele nostru, mamă. Să-l scoată chiar dacă dărâmau galeriile romane a căror valoare este inestimabilă. Atât de mult bine au vrut să ne facă încât ne-ar fi luat tot aurul, argintul și tot ce ar mai fi găsit acolo, ne-ar fi distrus istoria pe care nici nu ne-o cunoaștem dar de care ei știu, iar în locul tuturor acestor minunate moșteniri, păstrate cu prețul vieții și a sângelui, ar fi pus cel mai mare lac de cianură din toată Europa. Lac ce s-ar fi revărsat, la un moment dat, peste voi, peste toți. Iar voi ați vrut să plecați de acolo, mamă. Să lăsați casa, grădina și pădurea. Erați pe punctul de a ne lăsa viitorul în urmă! Până când, mamă?
Au mai venit unii și au promis locuri de muncă. Au colaborat atât de bine cu primarul, ales de voi, mamă, încât acum scot gaz de pe pământul nostru, cu redevență de 3,5%. Iar voi tot săraci sunteți! Tot muritori de foame și bolnavi! Și nu munciți nicăieri, mamă, ci în grădina pe care, cândva, ne încurajați să o vindem și să împărțim banii între noi. Hainele vi le spălați cu apă din pârâul care trece prin fața casei și din care mâncam cu toții pește prins, de noi, cu mâna goală, în verile copilăriei noastre. Și acum beți apă, curată, sănătoasă și răcoroasă, din fântâna care se află în curtea casei, mamă!

Toate vor trece și se vor rezolva ele cumva, ne spuneai!
Da, așa este! Ai ajuns o epavă de om din femeia frumoasă care erai!
Iar noi am ajuns sclavi în zgârie norii din Dubai!
Am ajuns să facem cercetare în institutele de afară, în timp ce se distrug, intenționat, toate la noi în țară.
Am ajuns să facem vaccinuri pentru străini, în timp ce voi sunteți lăsați să muriți mai rău ca niște câini.
Am ajuns în genunchi, prin ploaie, pe rândurile de ceapă din Spania, când pământul nostru este călcat de niște oameni fără suflet.
Am ajuns să ne abținem să nu vomităm din cauza bătrâneții străinilor pe care îi slugărim pentru un pumn de hârtii.
Am ajuns pe burtă și târâș prin „teatrele de operațiuni” din Afganistan! Din când în când ne mai întoarcem acasă. Duși de alții, mamă! Iar tu plângi! Vecinii plâng! Tata plânge! Dar când am fost acasă v-ați bătut joc de noi! Ați râs!

Și, nu! Nu sunteți de condamnat pentru asta! Fiindcă așa cum voi ne-ați învățat greșit pe noi, tot așa v-au învățat și alții pe voi. V-au corupt! V-au distrus sufletul! Au reușit toate astea fiindcă v-au ținut grămadă! Dar pe noi, dintr-un motiv sau altul, ne-au scăpat! Noi am plecat, am cunoscut, am împărtășit și am acumulat mai multe experiențe de viață decât ați trăit voi și bunicii noștri.
V-au otrăvit și v-au programat să faceți la fel cu toți ceilalți! Chiar și cu noi! 

Nu-ți port pică, mamă! Pentru că știu că simți că nu e în regulă ceea ce se întâmplă! Cu toate câte v-au fost băgate în cap și-n suflet, tu și tata, așa bețivan cum este el, încă simțiți!

De aceea vă rugăm să fiți voi înșivă și nu ceea ce v-au învățat alții!
Să nu mai credeți în nimeni în afară de voi și de noi! Fiindcă nimeni nu v-a dat nimic dar v-au luat, toți, totul! Nimeni nu v-a dat o mână de ajutor când ați avut nevoie, ci voi înșivă v-ați ajutat!

Mai aveți doar cerul, grădina și susurul pârâului din fața casei! Măcar pe acestea păstrați-le pentru noi!
Și vom veni când vom fi suficient de deștepți ca să le protejăm și să le valorificăm la adevărata lor valoare!
Vom veni când nu vă va mai căuta niciun politician, vom veni când veți avea mai mare nevoie de noi!

Nu este o iluzie! Lumea chiar se schimbă! Ceea ce am trăit, până acum, a fost o iluzie! O iluzie că „se poate și așa”!

Așa cum ați crezut ce v-au spus alții, priviți adânc în voi și, măcar acum, credeți ceea ce simțiți cu propriul vostru suflet!
Pentru că singura persoană care nu are niciun interes malefic, în ceea ce te privește, ești tu însuți!


Nu contează când, pentru cine sau pentru ce mori, ci contează pentru cine și pentru ce trăiești!