miercuri, 25 februarie 2015

Cum se face de râs Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române!

Cum se face de râs 
Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei Române!


Vrei să schimbi ceva în bine și să transformi Românica în România?
Ești sabotat!

Cum? Simplu!
Ești raportat ca având conținut nepotrivit și ți se blochează postarea.
Orice inițiativă care urmărește evoluția trebuie blocată și ucisă din fașă.

De ce faceți asta? Cât credeți că ne mai puteți opri? Cât timp credeți că puteți să vă mai plimbați în libertate după ce ați distrus țara, ați distrus educația și sănătatea la atâtea milioane de oameni?
Cum vă puteți imagina că după ce ați izgonit din țară aproape patru milioane de români, voi, tot voi, veți rămâne în continuare la putere?

Dacă în material ar fi fost prezentate niște pisici haioase și niște fluturași colorați frumos sigur nu ar fi zis nimeni nimic și s-ar fi distribuit în draci acest filmuleț. Dar așa, șacalii, s-au mobilizat repede și l-au raportat la facebook pentru a fi blocat.

Fac apel la solidaritate și vă rog să îl căutați pe youtube și să îl distribuiți pentru a trezi oamenii și pentru a-i învăța cum să se apere.
Mâine e posibil să ai tu nevoie de ajutor! Dacă ne închid gura tuturor, vei striga degeaba!

România suntem fiecare dintre noi! Hai România, oriunde te-ai afla!




Frumos, nu?

marți, 10 februarie 2015

Ce am avut și ce am pierdut? Cu ce am rămas?

Ce am avut și ce am pierdut!



Despre mine.

Mai mult am citit decât am scris pe grupurile și pe chat-urile în care am fost adăugat. 
Așa sunt eu, de obicei. Tac și ascult.

Despre noi.

Ce pot să spun acum este faptul că am avut 25 de ani la dispoziție în care ne-am mulțumit să furăm unii de la alții, fiecare după posibilități/poziție.

Am irosit un sfert de secol în care trebuia să ne unim, să muncim și să creăm ceva concret.
Iar când spun unire nu mă refer la a sta toți în același bloc sau în același sat, ci la a aborda o direcție creatoare.

Până și luarea țării înapoi, de anul trecut (2014) și de acum doi ani - la proteste mă refer - am făcut-o tot cu gura. 
De ce? Pentru că dacă totul se rezumă la strigat pe stradă, iar în viața de zi cu zi aspirăm la viața prezentată în filme și la tv, înghițind minciunile celor ce ne îmbrobodesc pe post, atunci e degeaba.
Câți dintre cei care au ieșit și și-au strigat nemulțumirea s-au orientat către un trai sănătos, câți au început să limiteze risipa? Câți au început să ridice capul din pământ, în viața de zi cu zi și să privească cerul, ca mai apoi să se întoarcă măcar cu o parte către natură? Căci fără natură sănătoasă, fără un mediu curat noi nu existăm!

Deocamdată, multora dintre noi ne place să facem dar... numai din gură. 

A râde de unul care face efectiv ceva și pune osul la treabă și mintea la contribuție a devenit o modă, o necesitate prin care mulți își asigură liniștea și antidotul cu ajutorul căruia reușesc să depășească ziua de azi și să arunce o privire în cea de mâine.

Ce am avut și ce am pierdut!

Am avut totul și am reușit să pierdem mult mai mult.
Din păcate, situația nu e roz deloc.
Este fiecare pentru el. Eu ajut cât pot pe oricine și cu orice pot însă înapoi mi se întorc, de prea multe ori, priviri otrăvite.
Nu sunt dezamăgit, ci bucuros pentru că astfel pot trăi conștient față de atitudinea reală a multora dintre cei cu care am de-a face, iar astfel rămân ancorat în realitate.

Indiferent că va fi sau nu conflict armat eu îmi voi construi în continuare grădina, livada și voi merge contra curentului actual.

Sunt deja unit în cuget și-n simțiri cu mulți care fac același lucru și despre care nu știu absolut nimic. Ei există, însă trag cât pot. Într-o zi ne vom cunoaște. Momentan doar simțim că existăm.

De ce e greu? 

Pentru că nu ne ajută nimeni.
Dacă ar fi să mă întrebe cineva cum pot fi ajutat nu aș avea ce îi spune.
Poate doar atât: vreau să fiu lăsat în pace.

Cu ce am rămas!

Cu noi. 
Cu noi înșine și cu cei care simt, fac și gândesc în aceeași direcție. Dar și cu ceilalți. 
Ceilalți care sunt mulți. Încă prea mulți decât putem duce. Dar care se împuținează de la an la an. 

Ce se întâmplă de fapt!

Lumina își face loc cu fiecare dintre noi care punem punct și luăm atitudine conștientizând că politicianul nu îți poate da nimic fiindcă el de fapt se zbate să te aibă pe tine și roadele muncii tale. E ca și cum ai spune că dând bani la biserică ești fără de păcat. Sau că ai mai împuținat din ele când de fapt credința vine din interiorul tău. Din tine.

Lumina își face loc cu fiecare OM care se trezește că, prin distanța de natură și apropierea de betoane și de iluzii, de fapt se îndepărtează de viață. Cu fiecare care face ceva spre a fi mai bine pentru el, iar prin rezultatele muncii lui și pentru cei din jur.

O zi frumoasă vă doresc, inspirație pozitivă și spor la treabă!

România suntem fiecare dintre noi! Hai România, oriunde te-ai afla!


luni, 9 februarie 2015

Căpușa (peiorativ)

Căpușa



Mențiune: articol fără foto din cauza unor motive bine întemeiate.


Căpușa este cel mai mare dușman al bunăstării și al liniștii celor care muncesc și au inițiativă.

Ea trăiește de obicei în parlamentul țărilor care o tolerează, în locurile răcoroase, la adăpost de arșița verii, de gerurile iernii și de privirile celor de pe spatele cărora trăiește.

Din când în când mai merge și pe picioarele ei. În aceste puține momente, comparativ cu durata ei de viață, ea iese pe holurile luxoase pentru a savura o cafea și o țigară și merge până la pupitrul cuvântărilor pentru a-și goli gușa mincinoasă și pentru a-și propune creșteri salariale.

În restul timpului stă tolănită pe fotolii din piele, moțăie, dă ochii peste cap, ridică o mână sau chiar pe amândouă atunci când trebuie să-și voteze remunerația sau șpaga ce urmează a fi încasată.

Uneori mai oferă și spectacol atunci când, de bunăvoie, este scoasă din tunelurile găunoase în care își petrece veacul și adusă în lumina reflectoarelor pentru a spune de ce mănâncă atât de mult când de fapt ea nu produce nimic.

În funcție de importanța ei, căpușa, în urma spectacolelor regizate la care făceam referire mai sus, este ținută, precum o matcă valoroasă, în spatele zăbrelelor de argint pentru unul, doi sau trei ani. În acest timp averea ei rămâne neatinsă de vitregiile sorții care se abat asupra oamenilor de rând.
Ba din contră, ea reușește să stabilească relații noi și să închege afaceri profitabile chiar dacă aria de mișcare îi este restrânsă temporar.
Din când în când, căpușa, mai beneficiază de o vacanță scurtă, de câteva zile, cu familia ori prietenii. În general, acest lucru se întâmplă de sărbători sau ori de câte ori are nevoie atunci când afară este întuneric și nu știe nimeni.

Dezvoltarea capacității de a se deplasa cu precizie în momentele nocturne au ajutat-o foarte mult în relațiile cu mediul înconjurător.

De îndată ce își ispășește vacanța, de a sta pe spate și de a consuma după pofta inimii, căpușa se întoarce nestingherită la viața de rutină, plină de huzur.

Cu cât o căpușă este mai importantă și mai înfiptă pe poziții, cu atât burta, gușa și fălcile îi rămân neatinse de pe urma statului după zăbrele.
Nu de puține ori, în cazul căpușelor excepționale, burta, gușa și fălcile au cunoscut o dezvoltare și mai puternică după scurta perioada de repaus.

Mediul în care se simte cel mai bine este cel al discuțiilor interminabile și inutile sau alături de alte căpușe ca și ea. Lenea este elixirul plăcerilor nesfârșite pentru ea și specia din care face parte cu atâta mândrie și adoră vacanțele nesfârșite și luxoase.

Ceea ce nu suportă căpușa deloc sunt oamenii care:
- vor o viață normală,
- iubesc natura și mediul înconjurător,
- își respectă semenii,
- nu înghit minciuni și pomeni,
- știu valoarea muncii lor,
- au inițiativă, putere de muncă și creier la purtător.

Așadar, putem spune fără de tăgadă că, până în momentul de față, cel mai performant produs al societății zilelor noastre este căpușa.

Din păcate, în țările sărace și în cele în curs de dezvoltare, căpușa are foarte puțini prădători naturali spre aproape deloc.
Putem spune, deci, că aceste țări sunt raiul căpușelor dar nici celelalte țări mai mari nu stau cu mult mai bine ele având căpușe mai puține dar... sănătoase.

Cu mici accidente, provocate în general de vitregiile naturii, se întâmplă ca aceste ființe minunate, căpușele, să fie speriate sau accidentate definitiv.
De cele mai multe ori însă ele sunt doar puse pe fugă după care caută să se întoarcă cât mai repede în mediul în care se simt atât de bine.

Vine sau nu războiul?

Vine sau nu războiul?




În timp ce îngurgităm ceea ce ne dă marș-media românească taburile se plimbă prin țară către est, te trezești cu câte un jandarm, stând lângă o clădire, într-o dimineață obișnuită în care mergi la muncă, echipat numai de patrulă nu..., englezii spun că vor trimite 1000 de soldați în România și Polonia, NATO că își va întări poziția în România și va aduce tehnică militară, rușii spun că nu au ce face cu România dacă încep asaltul, iar politicienii infractori din Ungaria tot ascut tăișul discrepanțelor dintre noi românii și frații noștri maghiari.

Noi, oamenii de rând, mergem la muncă. În timpul acesta circul cu politicieni arestați se derulează non-stop promițând noi arestări spectaculoase dar totuși ceva important se întâmplă în spate. Ceva foarte important dacă stăm puțin să ne gândim fiindcă nu s-a ajuns la arestarea celor mai mari infractori din politică dacă ceva extrem de grav nu s-ar întâmpla în spatele cortinei.

Sau poate numai eu îmi pun întrebarea aceasta și totul este ok sau oceni harașo!

Mă uit în jur și văd numai țepe, alergătură după bani care mai apoi sunt cheltuiți aiurea pentru că, nu, banii nu se fac ușor în România. Prea puțini își pun problema să creeze ceva cu banii respectivi, iar aceștia ajung în cele din urmă să fie efectiv aruncați.
Aruncați pe curve, sucuri infectate cu chimicale, mezeluri îndopate cu otravă, țigări, alcool și dracu mai știe ce nebunii de îți vine să te iei de cap și să te tot duci. Dar, ghinion! Pământul e rotund! Că altfel, de multe ori, dacă aș fi știut că are un capăt, m-aș fi tot dus!

Până una alta, ceva se va întâmpla. Avem nevoie de ceva șocant care să ne zdruncine bine și să ne facă să ne revenim în fire fiindcă am uitat multe. Mult prea multe!
Am uitat ce este cu adevărat important. Am uitat și am neglijat natura. Ne-am lăsat ademeniți de politicieni, de popi, de curve, de strălucirea otrăvită a corporatiștilor, iar noi, săracii, ne-am rătăcit.
Ne-am rătăcit și ne-am amăgit că se poate și așa. Am fost deturnați de la drumul nostru, de la direcția firească.

Nu, fraților! Nu se poate și așa! Nu poți otrăvi, jefui, batjocori și desconsidera tot ceea ce este în jurul tău când tu ești pe drumul care duce tot mai departe de armonie cu natura, de iubire și respect față de semeni, de dorința de a face ceva bazat pe principii sănătoase și altruiste.

Nu! Nu se poate și așa, iar mai devreme sau mai târziu vom da cu capul de pământ. De pământul pe care l-am umplut de gunoaie, de otravă. De pământul pe care l-am modelat în funcție de încălțămintea zilei respective fără măcar a ne uita la el. De pământul pe care l-am lăsat în paragină ori l-am vândut chiar de el aparține copiilor copiilor noștri.

Va veni momentul în care vom lua contact cu el, iar atunci ne vom aminti ceea ce am uitat. Ne vom aminti drumul și vom reînvăța calea.
Sau, dacă nu suntem atât de norocoși și de înzestrați precum se spune, doar ne vom lovi de el, pentru ultima oară, și atât. Pur și simplu!