duminică, 23 august 2015

Pe pământ să fie pace - versuri


Pe pământ să fie pace
- versuri -


Lăsați-ne să fim români
Și nu ne mai confundați
Fiindcă vreți să fiți stăpâni
Dezbinând surori și frați.

Fiindcă și singuri putem,
Să trăim pe-al nost' pământ,
Fără a-l vostru îndemn
De-a renunța la tot ce-i sfânt.

Dacă tot nu ne ajutați
Oare, voi, nu ați putea,
În pace să ne lăsați
Să ne regăsim noi calea?

Ați venit aici, la noi,
Pentru a ne ajuta,
Ca și când am fi fost goi
Și ne-ați luat și cămașa.

Ne-ați adus voi libertate
Când la noi, plecând din casă,
Nu intră nimeni prin spate,
Și lăsăm totul pe masă.

Ne-ați adus voi liniște,
Fiindcă noi nu o aveam,
Furând fără limite
Ce prin muncă dobândeam.

Ați zis că știți ce-i mâncarea
Dar, la noi, când ați gustat,
V-ați lepădat bunăstarea,
Ș-ați rămas! N-ați mai plecat.

Ați stat puțin și v-ați gândit,
N-ați înțeles, văzând imașul,
Ne-ați spus că: Nu-i folosit!
Și ne-ați dat, în schimb, orașul.

Ne-ați infectat cu non-valori,
Dând jos națiune cu națiune,
Ca să adunați comori
În timp ce noi murim pe bune.

Ați dat jos cu educația,
Sănătatea ați distrus-o
Afișând adversitatea
Față de viața ce am dus-o.

Ne-ați golit, încet, de cuget,
Și dându-ne câte-o floare,
Ne-ați strecurat otravă în suflet,
Iar în vieți numai teroare.

În acest punct suntem acum,
Când ai noștri, cu mic cu mare,
Au rămas singuri pe drum
Și-au fost împinși peste hotare.

Voi ne-ați arătat ce-i frica
Pentru a ne dezbina
Nu ne-ați dat, în schimb, nimica,
Pentru a ne controla.

Prin frică și dezbinare
Ați intrat la noi în munți,
Văzând bogăție mare,
Ați ras păduri. Acu-s cărunți.

În timp ce unii pupă moaște
Și au căzut la testul vremii
Alții văzut-au ce ne paște
Și-n viitor vor fi oștenii.

Ei v-au văzut că strălucirea
E plină de perversitate
Că voi nu știți ce-i fericirea
Și sunteți tari doar pe la spate.

Stând printre voi, răzleți, prin lume,
V-am înțeles civilizația
Că vreți pe toți a ne supune
Și să mențineți dominația.

Ceea ce vreți voi nu se poate,
Fiindcă e-mpotriva firii.
Oameni, nisip, cu inimi moarte?
Sfidează logica gândirii.

Oamenii cu mâini dibace,
Curați în suflet și-n gândire,
Vor pe pământ să fie pace
Iubire, natură și împlinire.

Cristi Alexe
23 august 2015, Arad


sâmbătă, 22 august 2015

Seceta zilelor noastre - versuri


Seceta zilelor noastre
- versuri -


Printre penele uscate
Și subsuorile cu fulgi,
Trece doar arșița verii
În zile încinse, lungi,

Umbrele brăzdează cerul
Prin mirosul de fân ars
Și zboară spre bălți de apă
Prinzând peștii ce au rămas.

Albastrul, ucis de soare,
Seara, se schimbă în roșu,
După zile de friptoare
Nu mai cântă nici cocoșul.

În mișcările-i precise,
Pe sub frunze răsucite
Timpul parcă-ncremenise
De atâtea zile fripte.

Parcă nu-i venea să creadă
Că doar roua dimineții
În zile, grele, de corvoadă,
Mai ține fiorul vieții.

Oglindindu-și tristă cerul,
Apa, fuge sub pământ,
Protejând astfel misterul
Tuturor celor ce sunt.

În urma ei, la suprafață,
Totul era pârjolit,
Și seca încet de viață
Însuși omul cel școlit.

El, ce a crezut că are totul,
Simplu, pentru totdeauna,
Făr-a mișca măcar un deget
Și că oricum îi e totuna.

S-a confundat cu robotul,
Ce i se plimba prin cuget,
Zicându-și că pământu-i locul
Celor ce pot și fără suflet.

El, ce a gândit că evoluția
Nu are treabă cu natura,
Că apa nu este soluția
Și că bună este... ura.

Seceta zilelor noastre
Este în suflet și în cuget.
E ca un șir de zile proaste
Ce-n loc de vorbe sunt doar muget.

Astfel, mergând pe o pistă falsă
Spre o natură distrusă,
Alimentăm zilnic o farsă
Către o viață apusă.

Seceta din nou va trece,
Așa cum, poate, a mai trecut,
Omul, unul din zece,
Acel unu' ce nu-i slut.

Peste trupul ars de soare
Cu verde uscat, ciufulit,
Sărutat cu stropi de ploaie
Pământul, iarăși, s-a trezit.



Cristi Alexe
22 august 2015, Arad






A apărut o eroare în acest obiect gadget